Títulos em Antologias e Contos

Un anatomist olandez din secolul al şaptesprezecelea descoperă tendonul lui Ahile secţionîndu-şi propriul picior amputat. Inima lui Chopin călătoreşte clandestin spre locul odihnei veşnice, dusă la Varşovia de sora lui preaiubită. O femeie trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-şi otrăvească iubitul din adolescenţă. Un tînăr simte că o ia razna cînd soţia şi fiul lui dispar misterios în timpul unei vacanţe, apărînd apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Un medic scoţian din secolul al XVII-lea, ajuns în slujba regelui Poloniei, descoperă o rasă ciudată de copii vegetali. O familie formată din patru femei identice primeşte vizita unui cuplu de bărbaţi similari. Un bătrîn văduv, însingurat şi tipicar, observă într-o dimineaţă că lumea din jur s-a transformat aleatoriu (sau, dacă nu, că şi-a pierdut el minţile). O lume degradată, dintr-un viitor nedefinit, îşi păstrează stabilitatea graţie sacrificiului unui personaj misterios, aparent nemuritor, ce suferă pentru oameni de peste trei sute de ani.

Există atâtea feluri de fantastic, încât nu e de mirare că unele dintre ele pot să treacă uneori drept realitate. Realitatea însăşi îşi lărgeşte câteodată cu aroganţă hotarele şi atunci zonele încărcate rămân – pentru ani, decenii şi chiar secole întregi – ambigue, de o apartenenţă incertă. Apoi, prin cine ştie ce întâmplare, sau numai prin eroziunea obişnuită a timpu¬lui, dubla lor natură îşi estompează de la sine una dintre laturi şi fâşia echivocă recade într-o parte sau în alta a hotarului, însoţită numai de uimirea că a putut altădată părea altfel.

Nu vreau să adorm, o să stau treaz ca să o pot iubi conștient. Cine iubește nu doarme. Nu trebuie să adorm. Trebuie să fac cumva să opresc timpul ăsta, să-l încetinesc puțin, cîteva minute în plus, cîteva secunde. Știu, știu că e copilăresc să îmi doresc asta, și totuși, de ce nu pot opri senzația că e ultima oară cînd o simt așa, abandonată în brațele mele, liniștită, moale, caldă, a mea? Ce e cu sentimentul ăsta straniu de pierdere, de ce simt că nefericirea, concretă și sfîșietoare, e la doar o noapte distanță?

Nu îmi e frică de moarte. Ştiu că într-o zi va suna telefonul că s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Că se va duce tata, care, deja jumătate paralizat, e jumătate mort. Că într-o zi va pleca şi mama. Apoi sper să urmez, firesc, eu. Dar dacă nu va fi aşa, ci altfel, ştiu de pe acum că nimic nu e întîmplător şi prin asta trebuie să trec. Nu o să mă mai întreb cu disperare: de ce mie? Sunt lecţiile mele, crucile mele de dus. Mă ştiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a făcut doar excepţional de vie.

În cele şapte povestiri cuprinse în acest volum, scrise toate la persoana întîi, Anna Gavalda aduce un elogiu celor care au puterea să-şi înfrunte vulnerabilităţile şi să-şi recunoască slăbiciunile. Povestirile ilustrează cît de important este să treci peste rănile trecutului şi să-ţi deschizi inima spre iubire, prietenie, iertare şi familie.

Sufletul lumii este o carte-­univers, în care realul se amestecă cu fantasticul, urbanul cu ruralul, lumile interioare ale personajelor cu lumile exterioare, înmuiate când în lumină, când în întuneric. Însă poate cel mai pregnant dintre personajele create de Camelia Cavadia în această carte este prezența. E o carte pe care o citești cu sufletul la gură și cu ochii măriți, care te poartă prin povești magice, când înspăimântătoare, precum cele spuse la căldura focului de bunica, când luminoase și atinse de aripi hieratice.

Opt nuvele, opt poveşti de iubire, opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soţia dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deţinuta politic la prinţesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deşi nevoia de fericire rămâne mereu aceeaşi.