Títulos em Ficção Literária

O istorie personală, reconstituită într-un puzzle existențial, ce are ca laitmotiv data de 28 iunie, se suprapune peste cele mai importante momente din istoria Basarabiei. Povestea lui Mihai Mihailovici, recompusă fragmentar, din momentele cel mai acute ale vieții sale, e o cronică indirectă a unei lumi aflate într-o permanentă frământare – oglindă a felului în care Marea Istorie copleșește și distruge destine individuale –, scrisă ca o farsă întunecată, cu momentele ei de umor și de speranță.

Sound interesting? The author thinks so too! Listen to Până când mă voi vindeca de tine and experience the compelling world of Corina Ozon.

Cu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac își continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru.

Surorile Grey au fost întotdeauna apropiate. După moartea mamei, fetele au devenit cele mai bune prietene, mai ales pentru că tatăl lor pare mai interesat de reputația lui decât de binele copiilor. Pentru Henry Grey, cel mai mult contează aparențele și, chiar și atunci când fiicele lui devin adulte, încă le mai cere acestora să-l respecte.

Într-o noapte oarecare, pe un drum pustiu, viața lui John s-a schimbat pentru totdeauna, atunci când a trecut pragul unui mic local, numit Cafeneaua de la capătul lumii. După o noapte întreagă petrecută acolo, a căpătat o cu totul altă perspectivă asupra vieții, în general, și a vieții sale, în particular.

Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic. Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda.

Sufletul lumii este o carte-­univers, în care realul se amestecă cu fantasticul, urbanul cu ruralul, lumile interioare ale personajelor cu lumile exterioare, înmuiate când în lumină, când în întuneric. Însă poate cel mai pregnant dintre personajele create de Camelia Cavadia în această carte este prezența. E o carte pe care o citești cu sufletul la gură și cu ochii măriți, care te poartă prin povești magice, când înspăimântătoare, precum cele spuse la căldura focului de bunica, când luminoase și atinse de aripi hieratice.

Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității.

O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).

Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale.

Obsedat de o amintire din copilărie și fascinat de Chopin, tânărul Eric-Emmanuel se hotărăște să ia ore de pian. După un început cu stângul, doamna Pylinska, exotica și intransigenta profesoară poloneză stabilită la Paris, îi va oferi o educație muzicală originală: lecții private despre viață, despre artă și despre iubire, care, odată înțelese, îi vor revela tânărului adevărata lui vocație. "Da, am scris și o carte despre Mozart, și una despre Beethoven. Muzica este indispensabilă pentru viața mea interioară.

În timpul peregrinărilor ei prin Franța, Hermine, o tânără dezorientată, obosită de viață, ajunge întâmplător în însoritul Provence, unde i se propune să lucreze la un hotel. Fata acceptă fără prea mare tragere de inimă și descoperă că hotelul cu pricina este de fapt o proprietate impozantă, plină de viață, ce poartă un nume rusesc: Dacea. Jo și Mașa, stăpânii acestui loc magic, devin în scurt timp familia pe care Hermine n-a avut-o niciodată, oferindu-i dragostea și sprijinul după care a tânjit mereu.

"Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viata fiecarui om, în care trecutul e mai important decât actualitatea, voluptatea mai importanta decât adevarul, miresmele închipuite sau visate - mai importante decât realul. E o apoteoza a placerii, cu extazele si abisurile ei pline de primejdii.Am citit acest text pentru a ma bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu exista." Andrei Plesu